Urban Talks la a doua ediţie: teorii şi practici ale schimbării în oraşe

După o primă ediție la care sala a fost neîncăpătoare, seria de conferințe matinale despre orașe mai prietenoase, Urban Talks, continuă vineri 8 aprilie de la 9.30, la ARCUB Gabroveni. Discuțiile fac parte din proiectul mai amplu Urban INC, inițiat de Asociația Odaia Creativă.

În ce măsură resursele limitate contribuie la regândirea responsabilității la nivel de stradă, cartier sau oraș? Primul care va răspunde întrebării este Dr. Jorn Holm-Hansen, cercetător principal la Norwegian Institute for Urban and Regional Research din Oslo și care vine la București pentru vorbi despre schimbările reale produse în instituții publice și comunități prin programe de dezvoltare. Dr. Jorn Holm Hansen este specializat în științe politice și administrație publică, mai ales în statele din Europa Centrală și de Est, Balcani și Rusia. A participat ca expert la numeroase proiecte de evaluare a programelor de consolidare a democrației și lucrează atât în cercetare academică, cât și în consultanță bazată pe cercetare.

Institutul Norvegian de Cercetare Urbană și Regională (NIBR) funcționează ca instituție de cercetare în științele sociale în cadrul Universității din Oslo și Akershus de Științe Aplicate. Institutul se axează pe studii de guvernanță și politici locale și regionale în domenii precum dezvoltare teritorială, mediu, democrație, bună guvernanță, bunăstare, locuire, migrație și integrare. NIBR lucrează în Africa de Sud și Est, Asia de Sud și Sud-Est, America Latină, Europa Centrală și de Est, Eurasia.

Apoi, alături de Alina Porumb, Director cercetare-dezvoltare la Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), aflăm în ce orașe din România s-a dezvoltat un model de încredere și sprijin reciproc în comunități obișnuite să caute suport mai degrabă în afara lor. Alina are 15 ani de activitate în sectorul nonprofit iar rolul său actual în ARC este de a sprijini organizația să-si dezvolte strategia pentru un impact cât mai mare pe termen lung. Are un rol activ în cadrul programului de fundații comunitare care o motivează datorită potențialului acestor organizații de a schimba în bine mediul filantropic și comunitătile locale.

Discuția de vineri va explora mecanismele de co-creare ca instrument al schimbării pentru București. Moderator va fi Irina Paraschivoiu, co-fondator UrbanINC/ Odaia Creativă.

Urban Talks in aprilie la ARCUB

Gândite ca un impuls de inspirație de câte două ore pentru orașe mai empatice, conferințele se adresează celor interesați de creșterea sănătoasă a orașelor și de calitatea locuirii – bucureșteni care vor să afle mai multe despre cultură urbană, antreprenori cu proiecte ce influențează viața orașelor, studenți la Arhitectură și Urbanism sau membri ai organizațiilor ce contribuie la dinamica urbană.

Urban Talks continuă săptămânal în aprilie la ARCUB Gabroveni cu același format: vineri 15 aprilie, respectiv joi 21 aprilie. Discuțiile au loc în limba engleză. Intrarea este liberă în limita locurilor, după confirmarea pe Eventbrite. DETALII: www.odaiacreativa.ro, hello@urbaninc.ro sau pe pagina de Facebook Urban INC.

Urban Talks este parte din Urban INC (Urban Insights Center), un proiect Odaia Creativă finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Din mai 2016 Urban INC se deschide în Splaiul Unirii 160, București. Parteneri: Federația Zonelor Metroplitane și Aglomerărilor Urbane din România, Norwegian Institute for Urban and Regional Research, NOD Makerspace, La Firul Ierbii. Cu sprijinul: ICLEI – Local Governments for Sustainability, London School of Economics and Political Science (Programul Dezvoltare Urbană și Regională)

Urban INC este inițiat de Anamaria Vrabie și Irina Paraschivoiu.

Echipa Urban INC: Alexandra Timofte, Alina Chirvase (Onomatopy), Ioana Bitin, Monica Grigore, Oana Pop.